Mașini de 10.000 de euro: NOU vs SECOND HAND

Publicat: 30/01/2014, 11:42
Actualizat: 31/01/2019, 20:59

„Mașină nouă sau second-hand la 10.000 de euro?” – Forumurile din România sunt pline de astfel de întrebări, iar piața auto națională plină de oferte pentru fiecare. O mașină nouă este, pentru cei mai mulți, o garanție, iar o mașină second-hand, un risc. Nu se poate ști niciodată cu certitudine dacă un autovehicul nou de 10.000 de euro va avea în primii patru ani de exploatare mai multe probleme decât unul second hand la același preț, vândut nou odată la un preț de 20-25.000 de euro. Este, însă, un lucru recunoscut că durata de viața a unui obiect scump este deseori mai mare decât a unuia mai ieftin, dar nou.

Calitățile unui autovehicul nou sunt clare, iar menținerea lor va depinde în mare măsură de stilul de exploatare al fiecărui șofer.

Pentru fiecare este potrivită o altfel de mașină, nouă sau second-hand, în funcție de nevoi, iar fiabilitatea și calitatea ei de a-și îndeplini sarcinile pentru care a fost aleasă vor fi descoperite de șofer, în timp. Există însă anumiți indicatori care pot fi urmați pentru a ne asigura într-o oarecare măsură că alegerea făcută a fost cea corectă: un constructor recunoscut pentru fiabilitate (indiferent dacă este vorba despre un automobil nou sau mâna a doua), număr mic de kilometri, carnet complet de service și istoric verificat (second-hand).

Avantajele achiziționării unui automobil la mâna a doua sunt prețul mai mic și posibilitatea de a obține o mașină dintr-o clasă sau gamă altfel inaccesibilă. Dezavantajele sunt diferite în ochii fiecărui cumpărător, unii clienți fiind dispuși să treacă cu vederea o vechime de 10-12 ani și un număr mare de kilometri pentru modelul dorit. De obicei, o mașină veche înseamnă cheltuieli mai mari. În cazul unei astfel de achiziții, clientul trebuie să fie foarte atent la istoricul mașinii, țara de proveniență, dacă s-a respectat intervalul de service, carnetul de service să fie complet, iar mașina să nu prezinte urme de uzură, lovituri sau accidente. Totodată, o verificare tehnică la un service de marcă este obligatorie. Astfel, pot fi dezvăluite eventuale defecțiuni știute sau neștiute de vânzător, iar de pe urma acestei verificări are mai mult de câștigat cumpărătorul, pentru că se poate alege cu o reducere în cazul în care se hotărăște să cumpere mașini în pofida eventualelor daune descoperite.

Mașini noi de 10.000 de euro: opțiuni puține pentru familiști

10.000 de euro nu sunt mulți bani pentru a cumpăra o mașină nouă, însă există câteva variante, deși toate fac parte din clasa mini sau mică.

Dacia Logan

Prețurile încep de la 6.890 euro cu TVA, iar la acești bani se poate cumpăra versiunea ACCES, echipată cu un motor de 1,2 litri și 75 de cai putere. Modelul vine standard cu airbag-uri frontale și laterale, ABS și ESP (program electronic de stabilitate), însă cam atât. Versiunile superioare vin cu dotări precum aer condiționat, computer de bord, radio-CD cu MP3 și mufă USB. Cu 9.700 se poate obține un model diesel, de 1,5 litri și 75 de cai-putere, în varianta Ambiance, dar și o versiune Laureate echipată cu noul motor de 0.9 litri și 90 de cai-putere, mult mai bine accesorizată.

Dacia Logan MCV

Acest model are aceleași dotări ca modelul sedan, în funcție de varianta de echipare, însă prețuri puțin mai mari. Până în 10.000 de euro sunt disponibile două motoare pe benzină, cel de 1,2 litri, dar și cel de 0,9 litri și 90 de cai-putere și o variantă de 1,2 litri cu GPL. Cu 10.000 de euro nu se poate cumpăra niciun model MCV diesel.

Dacia Sandero

Trei motorizări, două pe benzină, cea de bază (1,2 litri, 75 CP) și una de top (0,9, 90 CP), dar și un diesel (1,5 litri, 75 CP), se află în ofera Dacia.

Chevrolet Aveo

Al doilea constructor care oferă o mașină din clasa mică până în 10.000 de euro este Chevrolet, prin modelul Aveo. Dotările unui astfel de model, echipat cu un motor pe benzină, de 1,2 litri și 86 CP sunt destul de consistente pentru un model entry-level. Aer conditionat, ABS, ESC (program electronic de stabilitate), TSC, airbag-uri frontale, laterale și cortină, pilot automat, Radio CDMP3 cu mufa USB.

Peugeot 301

O alternativă la Dacia Logan sau Chevrolet Aveo este noul Peugeot 301. Modelul de 1,2 litri și 72 CP, echipat standard cu airbag-uri frontale și laterale, ABS și ESP, poate fi achiziționat cu 9.900 de euro.

Hyundai i10

Cel mai mic model al constructorului sud-coreean costă 9.366 de euro. Propulsat de un motor de 1 litru și 66 de cai putere, oferă dotări precum airbag-uri frontale, laterale și cortină, ABS + EDB, ESP, aer condiționat, radioCD cu mp3 și computer de bord.

Skoda Citigo

Cel mai mic model Skoda este disponibil de la 8.000 de euro, iar cu 10.000 de euro se poate cumpăra un model relativ bine accesorizat. Dezavantajul este lipsa versiunilor pe motorină.

Skoda Fabia

Aproximativ 9.700 de euro costă varianta Active 1,2 litri, 60 CP. Dispune în echiparea de serie de ABS, ESC (program electronic de stabilitate), ABS, aer condiționat.

Până în 10.000 de euro, mai pot fi achiziționate modele Fiat Panda, Citroen C1, Toyota Aygo sau Peugeot 107.

O mașină nouă este, în principiu, o achiziție sigură, iar riscurile unor eventuale defecțiuni sunt reduse drastic.

Mașini second-hand la 10.000 de euro: De toate, după gustul fiecăruia

Opțiunile second-hand pentru un client cu un buget de 10.000 de euro sunt numeroase. În funcție de nevoi și preferințe, pot fi achiziționate de la mașini mici cu puțini kilometri, la SUV-uri precum Ford Kuga, Hyundai Tucson sau BMW X5, dar cu rulaj mare. Mai jos sunt enumerate câteva dintre cele mai cumpărate mașini second hand din România, cu prețuri sub 10.000 de euro.

Ford Focus

Cu 9650 de euro negociabil se poate cumpăra un Ford Focus 1,6 diesel, din 2012, cu 44.000 de kilometri și dotări precum ABS, 10 airbag-uri, geamuri electrice, oglinzi electrice, aer condiționat, închidere centralizată, radio/CD, servo direcție, computer bord, interior velur, pilot automat, scaune incalzite, senzori ploaie, comenzi volan.

VW Golf

Cu prețuri cuprinse între 9.000 și 10.000 de euro pot fi găsite pe piața din România mai multe modele relativ noi, în special pe motorină, cu un număr de kilometri cuprins între 50.000-120.000, prețul variind în funcție de vechime și dotări. Mașinile germane sunt recunoscute pentru fiabilitate și se bucură de o mare apreciere pe piața autohtonă.

Skoda Octavia

Skoda Octavia este o mașină des întâlnită pe străzile noastre, cu un raport calitate-preț foarte bun, prin urmare oferta de vehicule second-hand este foarte bogată. Se găsesc atât modele sedan cât și break, iar numărul de kilometri al mașinilor disponibile variază între 20.000 și 150.000, în funcție de vechime și dotări.

VW Passat

Mașinile VW sunt foarte căutate de români, iar site-urile abundă de anunțuri. Un avantaj al aceste mărci este ușurința cu care poate fi revândută o mașină. Majoritatea modelelor disponibile pe site-urile din România până în 10.0000 de euro sunt echipate cu motoare diesel, însă au un număr mare de kilometri, de cel puțin 80-100.000 km.

Opel Astra

Cu 10.000 de euro poate fi cumpărat un autovehicul Opel Astra chiar și cu 35.000 de kilometri și 4 ani vechime, pe benzină. Când vine vorba de motorizările diesel, există multe oferte la acești bani, însă numărul de kilometri începe de la aproximativ 70.000. Dotările sunt consistente, iar mașinile Opel sunt recunoscute pentru calitatea fabricației și rezistența bună la uzură, la fel ca autoturismele VW sau Skoda.

10.000 de euro sunt suficienți bani pentru a cumpăra multe tipuri de mașini second-hand, de la modele din clasa mică cu puțini kilometri la bord, la berline din clasa medie sau SUV-uri, dar cu un număr mare de kilometri și durata de viață mai scurtă.

Sursă informații: dealeri autorizați și autovit.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...